Ecografia medicală este o metodă imagistică medicală de diagnostic bazată pe ultrasunete, folosită pentru a vizualiza diferite structuri (ca muşchi, tendoane, organe interne). Ecografia permite  deteminarea dimensiunilor, evaluarea structurii interne a organelor şi evidenţierea unor leziuni, pe baza imaginilor obţinute în timp real, frecvenţele folosite în scop diagnostic fiind între 2 şi 18 Mhz.

Ultrasunetele sunt unde sonore cu frecvenţa mai mare decât limita superioară a auzului uman (>20 kHertzi) care pot penetra un mediu şi pot fi folosite pentru a măsura caracteristicile undei reflectate, oferind detalii structurale interne ale mediului respectiv sau pentru a administra energie în mod ţintit pe diferite organe şi ţesuturi.

Ecografia este folosită de mai bine de 50 de ani şi a devenit una dintre cele mai larg utilizate unelte diagnostice în medicina modernă. Din punctul de vedere tehnologic este  ieftină şi portabilă, prin comparaţie cu alte metode imagistice precum tomografia computerizată sau rezonanţa magnetică nucleară. Ecografia este şi o metodă sigură deoarece nu utilizează radiaţii ionizante mutagene, care pot duce la rupturi cromozomiale şi favoriza apariţia cancerului.

Ecografia este utilă multor ramuri medicale. În anestezie, ea permite ghidarea acului pentru injectarea anestezicelor locale, lângă plexurile nervoase. În cardiologie permite diagnosticul unor afecţiuni precum insuficienţa cardiacă (dilatarea unor compartimente ale inimii), valvulopatii (funcţia defectuoasă a valvelor inimii); medicina de urgenţă foloseşte ecografia pentru a confirma sau exclude urgenţe medicale de tipul tamponadei cardiace sau hemoperitoneului.

Imaginile ecografice ale organelor interne permit medicilor gastroenterologi şi internişti diagnosticarea unor boli hepatice (ciroză, steatoză, cancer hepatic), pancreatice (chisturi, pancreatită cronică, tumori), biliare (calculi biliari, colecistită, colagiocarcinom), renale (calculi, tumori) sau splenice.

În ginecologie ecografia permite vizulizarea şi evaluarea uterului şi ovarelor şi afecţiunilor acestora (ovar polichistic, fibrom uterin), iar în obstetrică permite monitorizarea dezvoltării normale a fătului şi detecţia unor malformaţii congenitale.

Medicii urologi pot diagnostica afecţiuni ca adenomul de prostată pe baza ecografiei, iar neurologii pot evalua fluxul sanguin în artere de importanţă majoră (ex. carotide) la pacienţi cu risc cardiovascular crescut.

Ecografia poate fi utilizată şi în scop intervenţional, în ghidarea biopsiilor (prelevare de ţesut din diferite organe), în evacuarea unor colecţii sau injectarea unor substanţe cu scop terapeutic (antibiotice, citostatice), în tratamentul unor tumori prin energie termică ţintită (ultrasunete de înaltă energie), litotripsie (spargerea calculilor), tratamentul cataractei (facoemulsifiere) şi chiar cu efect procoagulant.

Când este un pacient pregătit pentru ecografie abdominală?

Pregătirea pacientului pentru ecografie abdominală constă în post alimentar (inclusiv băuturi acidulate şi cafea) cu cel puţin 6 ore înainte de investigaţie, astfel ca stomacul să fie gol şi conţinutul gazos intestinal să fie redus, permiţând vizualizarea adecvată. Este indicat să se bea 1-1.5 litri lichide (apa plată, ceai).

Cu 24 de ore înainte, nu se consumă dulciuri, se evită alimente care pot fermenta (fructe, lapte), iar cina din ziua precedentă trebuie să fie uşoară şi să nu fie servită mai târziu de ora 18:00-19:00. În cazul în care sunteţi balonat, se recomandă ca în ziua precedentă investigaţiei să se administreze medicamente ca Espumisan sau Sab simplex (1-2 tablete de 3ori/ zi sau 1 lingură în seară dinaintea examinării şi 1 lingură cu 3 ore înaintea examinării).

În cazul ecografiei pelvine, se recomandă consumul a 1 litru de apă plată într-un interval de 30 minute, cu o oră înainte de investigaţie; pacientul nu trebuie să urineze, chiar dacă există această senzaţie, astfel vezica urinară va fi plină şi va permite vizulizarea structurilor învecinate (prostata, uter, ovare).
Pe pielea abdomenului pacientului se va aplica un gel special care favorizează transmiterea ultrasunetelor. Ulterior se aplică şi apasă uşor transductorul pentru a se vizualiza imaginea zonei respective pe ecranul aparatului.

Transductorul şi importanţa lui

Transductorul este un dispozitiv care transformă un tip de energie în altul (în acest caz  transmite ultrasunetele şi recepţionează ecourile folosind efectul piezoelectric). Transductorul conţine cristale de cuarţ, care îşi schimbă repede forma atunci când se aplică curent electric. Schimbarea rapidă de formă sau vibraţia acestor cristale produce unde sonore care se exteriorizează. Similar, când undele sonore sau de presiune lovesc cristalele, acestea emit curent electric. Aşadar, aceleaşi cristale pot fi folosite pentru a trimite şi recepţiona unde sonore.

Transductorul este conectat la un computer (o unitate centrală de procesare), care realizează toate calculele şi conţine puterea electrică pentru transductor; există butoane de control ale pulsului transductorului (care reglează amplitudinea, frecvenţa şi durata pulsurilor), un ecran pentru afişarea imaginilor, un dispozitiv de stocare a informaţiilor, tastatură sau cursor şi o imprimantă.

Ecografia este o investigaţie nedureroasă, excepţie făcând cazurile în care există o afecţiune (ex. calculi biliari, colecistită, pancreatită acută) când poate apărea disconfort sau uşoară durere la apăsarea unei anumite zone cu transductorul.

Din punct de vedere fiziologic, energia ultrasunetelor are două efecte potenţiale şi anume: creşte răspunsul inflamator şi poate încălzi ţesuturile moi. Energia ultrasunetelor produce o undă de presiune mecanică prin ţesuturile moi, putând duce la formarea de bule microscopice şi distorsiunea membranelor celulare, modificând activitatea intracelulară şi fluxurile ionice, dar aceste efecte sunt minore. Totuşi, ultrasunetele  folosite la intensitate mare, pot provoca expandarea şi colapsul unor colecţii mici de gaz din fluidele sau ţesuturile corpului, fenomen numit cavitaţie. Acest fenomen nu se produce la nivelul de putere folosit de aparatura modernă în scop diagnostic.

Limitele ecografiei

Ecografia are şi limite: nu penetrează structurile osoase, calitatea imaginilor este slabă în cazul când se interpune gaz între transductor şi organul de interes, datorită diferenţelor extreme de impedanţă acustică (de exemplu vizualizarea pancreasului este dificilă la cei cu balonare), adâncimea de penetrare a ultrasunetelor este mai mică la pacienţii obezi şi deci acurateţea imaginii mai scăzută, iar limita de rezoluţie este de 3 mm (nu poate detecta structuri mai mici de această dimensiune).