Nouatile Algamed.

70.000 de romani mor anual din cauza unui stop cardiac. Pentru ca ambulanta ajunge foarte rar la timp, defibrilatoareleautomate ar putea salva nenumarate vieti.
La nivel modial, stopul cardio-respirator omoara mai multe persoane decat accidentele de masina, canceruldiabetul sau orice alta afectiune de acest gen. 90% dintre cei afectati intra in fibrilatie ventriculara, ceea ce inseamna ca pot fi salvati daca se intervine imediat. Din pacate, asta se intampla foarte rar pentru ca nu este omeneste posibil ca ambulanta sa ajunga in timp util la bolnav. In caz de stop cardiac, fiecare secunda conteaza.

Daca suferi un stop cardiac, inima ti se poate reporni si dupa opt minute, insa pentru creier este prea tarziu. Daca nu primeste oxigen timp de patru minute, acesta sufera leziuni permanente. Asa se face ca si astazi, cand ambulanta ajunge la pacient chiar si in 10 minute, exista atatea si atatea decese datorate stopului cardio-respirator.

Un defibrilator nu costa mai mult de 2000 de euro, insa poate salva o multime de vieti pentru ca poate fi folosit de oricine, indiferent de meserie.

Inca de la pornire, aparatul ofera instructiuni vocale clare celui care intervine: asezi electrozii pe pieptul pacientului si astepti. In acest timp, aparatul inregistreaza ritmul cardiac pentru a vedea daca este sau nu nevoie de defibrilare. Daca este nevoie, vocea te indruma cand sa apesi butonul declansator si cum sa continui resuscitarea cardio-pulmonara.

Cu ajutorul defibrilatoarelor automate nu mai este nevoie de medic care sa faca defibrilarea, ceea ce mareste considerabil sansele de supravietuire. Acestea scad cu 7-10% la fiecare minut de intarziere si ideal este sa se intervina in primele cinci minute de la pierderea cunostintei.

 

Ecografia medicală este o metodă imagistică medicală de diagnostic bazată pe ultrasunete, folosită pentru a vizualiza diferite structuri (ca muşchi, tendoane, organe interne). Ecografia permite  deteminarea dimensiunilor, evaluarea structurii interne a organelor şi evidenţierea unor leziuni, pe baza imaginilor obţinute în timp real, frecvenţele folosite în scop diagnostic fiind între 2 şi 18 Mhz.

Ultrasunetele sunt unde sonore cu frecvenţa mai mare decât limita superioară a auzului uman (>20 kHertzi) care pot penetra un mediu şi pot fi folosite pentru a măsura caracteristicile undei reflectate, oferind detalii structurale interne ale mediului respectiv sau pentru a administra energie în mod ţintit pe diferite organe şi ţesuturi.

Ecografia este folosită de mai bine de 50 de ani şi a devenit una dintre cele mai larg utilizate unelte diagnostice în medicina modernă. Din punctul de vedere tehnologic este  ieftină şi portabilă, prin comparaţie cu alte metode imagistice precum tomografia computerizată sau rezonanţa magnetică nucleară. Ecografia este şi o metodă sigură deoarece nu utilizează radiaţii ionizante mutagene, care pot duce la rupturi cromozomiale şi favoriza apariţia cancerului.

Ecografia este utilă multor ramuri medicale. În anestezie, ea permite ghidarea acului pentru injectarea anestezicelor locale, lângă plexurile nervoase. În cardiologie permite diagnosticul unor afecţiuni precum insuficienţa cardiacă (dilatarea unor compartimente ale inimii), valvulopatii (funcţia defectuoasă a valvelor inimii); medicina de urgenţă foloseşte ecografia pentru a confirma sau exclude urgenţe medicale de tipul tamponadei cardiace sau hemoperitoneului.

Imaginile ecografice ale organelor interne permit medicilor gastroenterologi şi internişti diagnosticarea unor boli hepatice (ciroză, steatoză, cancer hepatic), pancreatice (chisturi, pancreatită cronică, tumori), biliare (calculi biliari, colecistită, colagiocarcinom), renale (calculi, tumori) sau splenice.

În ginecologie ecografia permite vizulizarea şi evaluarea uterului şi ovarelor şi afecţiunilor acestora (ovar polichistic, fibrom uterin), iar în obstetrică permite monitorizarea dezvoltării normale a fătului şi detecţia unor malformaţii congenitale.

Medicii urologi pot diagnostica afecţiuni ca adenomul de prostată pe baza ecografiei, iar neurologii pot evalua fluxul sanguin în artere de importanţă majoră (ex. carotide) la pacienţi cu risc cardiovascular crescut.

Ecografia poate fi utilizată şi în scop intervenţional, în ghidarea biopsiilor (prelevare de ţesut din diferite organe), în evacuarea unor colecţii sau injectarea unor substanţe cu scop terapeutic (antibiotice, citostatice), în tratamentul unor tumori prin energie termică ţintită (ultrasunete de înaltă energie), litotripsie (spargerea calculilor), tratamentul cataractei (facoemulsifiere) şi chiar cu efect procoagulant.

Când este un pacient pregătit pentru ecografie abdominală?

Pregătirea pacientului pentru ecografie abdominală constă în post alimentar (inclusiv băuturi acidulate şi cafea) cu cel puţin 6 ore înainte de investigaţie, astfel ca stomacul să fie gol şi conţinutul gazos intestinal să fie redus, permiţând vizualizarea adecvată. Este indicat să se bea 1-1.5 litri lichide (apa plată, ceai).

Cu 24 de ore înainte, nu se consumă dulciuri, se evită alimente care pot fermenta (fructe, lapte), iar cina din ziua precedentă trebuie să fie uşoară şi să nu fie servită mai târziu de ora 18:00-19:00. În cazul în care sunteţi balonat, se recomandă ca în ziua precedentă investigaţiei să se administreze medicamente ca Espumisan sau Sab simplex (1-2 tablete de 3ori/ zi sau 1 lingură în seară dinaintea examinării şi 1 lingură cu 3 ore înaintea examinării).

În cazul ecografiei pelvine, se recomandă consumul a 1 litru de apă plată într-un interval de 30 minute, cu o oră înainte de investigaţie; pacientul nu trebuie să urineze, chiar dacă există această senzaţie, astfel vezica urinară va fi plină şi va permite vizulizarea structurilor învecinate (prostata, uter, ovare).
Pe pielea abdomenului pacientului se va aplica un gel special care favorizează transmiterea ultrasunetelor. Ulterior se aplică şi apasă uşor transductorul pentru a se vizualiza imaginea zonei respective pe ecranul aparatului.

Transductorul şi importanţa lui

Transductorul este un dispozitiv care transformă un tip de energie în altul (în acest caz  transmite ultrasunetele şi recepţionează ecourile folosind efectul piezoelectric). Transductorul conţine cristale de cuarţ, care îşi schimbă repede forma atunci când se aplică curent electric. Schimbarea rapidă de formă sau vibraţia acestor cristale produce unde sonore care se exteriorizează. Similar, când undele sonore sau de presiune lovesc cristalele, acestea emit curent electric. Aşadar, aceleaşi cristale pot fi folosite pentru a trimite şi recepţiona unde sonore.

Transductorul este conectat la un computer (o unitate centrală de procesare), care realizează toate calculele şi conţine puterea electrică pentru transductor; există butoane de control ale pulsului transductorului (care reglează amplitudinea, frecvenţa şi durata pulsurilor), un ecran pentru afişarea imaginilor, un dispozitiv de stocare a informaţiilor, tastatură sau cursor şi o imprimantă.

Ecografia este o investigaţie nedureroasă, excepţie făcând cazurile în care există o afecţiune (ex. calculi biliari, colecistită, pancreatită acută) când poate apărea disconfort sau uşoară durere la apăsarea unei anumite zone cu transductorul.

Din punct de vedere fiziologic, energia ultrasunetelor are două efecte potenţiale şi anume: creşte răspunsul inflamator şi poate încălzi ţesuturile moi. Energia ultrasunetelor produce o undă de presiune mecanică prin ţesuturile moi, putând duce la formarea de bule microscopice şi distorsiunea membranelor celulare, modificând activitatea intracelulară şi fluxurile ionice, dar aceste efecte sunt minore. Totuşi, ultrasunetele  folosite la intensitate mare, pot provoca expandarea şi colapsul unor colecţii mici de gaz din fluidele sau ţesuturile corpului, fenomen numit cavitaţie. Acest fenomen nu se produce la nivelul de putere folosit de aparatura modernă în scop diagnostic.

Limitele ecografiei

Ecografia are şi limite: nu penetrează structurile osoase, calitatea imaginilor este slabă în cazul când se interpune gaz între transductor şi organul de interes, datorită diferenţelor extreme de impedanţă acustică (de exemplu vizualizarea pancreasului este dificilă la cei cu balonare), adâncimea de penetrare a ultrasunetelor este mai mică la pacienţii obezi şi deci acurateţea imaginii mai scăzută, iar limita de rezoluţie este de 3 mm (nu poate detecta structuri mai mici de această dimensiune).

EKG sau electrocardiograma este o analiza uzuala, iar majoritatea dintre noi cand auzim de o astfel de analiza, usor de efectuat, avem tendinta sa credem ca nu este atat de precisa si astfel ca nu ar furniza informatiile de finete despre starea noastra de sanatate.

Totusi, electrocardiograma este o analiza esentiala care ar trebui efectuata o data pe an, nu este invaziva, dureroasa si nu necesita o pregatire in prealabil.

Este accesibila aproape in orice clinica, spital si in multe dintre cabinetele medicale individuale. Insa electrocardiograma poate conferi mai multe informatii decat ne-am astepta.

Electrocardiograma este o metoda de captare, inregistrare si reprezentare grafica a undelor electrice ce strabat inima. Aceste unde electrice sunt generate si totodata si percepute de catre cord pentru a transforma o unda electrica intr-o activitate mecanica de contractie.

Cand vorbim despre orice curent electric, trebuie mentionat doi pasi sau doua etape esentiale: incarcare (incarcarea curentului electric, generare sau captare de electroni) si descarcarea curentului electric (eliberarea acelor electroni), electricitatea fiind data de electroni. In termeni medicali acesti doi pasi poarta denumirea de polarizare si depolarizare.

Astfel ca pasul urmator de reprezentare grafica este foarte facil de dedus. Fiecare inflexiune de polarizare sau de depolarizare, va fi inregistrata pe ECG ca o unda pozitiva (cu varful in sus) sau negativa (cu varful in jos).

Aparatele de electrocardiograma folosesc un sistem de electrozi situati in anumite puncte importante in raport cu cordul in functie de imaginea pe care doresc sa o redea despre activitatea cordului.

Exista un numar de 4 electrozi majori situati pe incheieturile (articulatiile) membrelor. 2 pe cele superioare si 2 pe cele inferioare. 3 dintre acesti electrozi vor fi functionali iar al 4-lea (cel negru) va inchide circuitul ca intr-un fel de impamantare.

Acest set de electrozi poate arata 6 unde, sau mai precis 3 (deoarece si are 3 electrozi functionali) si un al doilea sub-set de 3 unde amplificarea celor anterioare: DI, DII, DIII, aVR, aVL, aVF (a-ul vine tocmai de la amplified, v-ul de la V – voltage, asadar unda amplificata).

Urmatorul set de electrozi, sau electrozii precordiali sunt situati pe suprafata toracelui si sunt in numar de 6. Pozitionarea se realizeaza in functie de repere anatomice, precum linia medio-claviculara, axilara si spatii intercostale.

Aceste repere asigura ca un fel de coordonate de pozitionare a acestor electrozi pentru a putea reda cu acuratete imagistic si grafic activitatea inimii. Acesti 6 electrozi vor genera 6 unde pe electrocardiografie (undele V1-V6).

In functie de aceasta inregistrare grafica a undelor pe electrocardiograma au fost denumite mai multe unde (P,Q,R,S,T,U) sau intervale (P-R, R-R, S-T) sau complexul QRS, etc. Fiecare din acestea are rolul de a arata cu precizie unde se regaseste patologia si ce fel de boala cardiaca regasim.

Ce informatii ne poate da o electrocardiograma?

– Frecventa cardiaca

In primul rand orice electrocardiograma ne va da informatia despre puls.

Si mai precis, frecventa cu care inima efectueaza o contractie, fara insa a preciza daca este eficienta sau nu, dar acea contractie exista. Frecventa cardiaca este data printr-o metoda de calcul a intervalului regasit in aceste intervale.

Astfel ca deja se poate stabili daca vorbim de o frecventa cardiaca fiziologica, de o tahicardie (un puls prea accelerat) sau de o bradicardie (o frecventa cardiaca prea scazuta).

– Existenta unor patologii de conductibilitate

Acest curent electric generat si captat de cord, trebuie sa aiba un parcurs fiziologic, intocmai ca si un circuit electric.

Insa, daca pe parcursul acestui traseu electric exista un blocaj sau sistarea transmiterii electrice catre urmatorul pas vom vorbi de un blocaj. Acest blocaj electric poarta denumirea de Bloc de ramura (dreapta sau stanga in functie de ram-ul fascicului His afectat);

– Aritmii sau tahiaritmii

Este ideal ca atunci cand este generat si captat un impuls electric, inima sa si aiba o contractie unica (per impuls) si eficienta. Daca intre aceste sistole eficiente exista si o alta (in plus) care de cele mai multe ori nu are eficienta unei sistole fiziologice.

Aceasta se va numi o aritmie (sau tahiaritmie in cazul a unor multiple astfel de batai).Aritmiile mai reprezinta si o aberatie de conductibilitate, adica fata de ritmul normal sinusal al cordului, exista aceste abateri de la ritmul fiziologic (aritmii).

– Fibrilatia si flutter-ul

Tahicardia reprezinta in mod explicit cresterea frecventei cardiace peste 90-100 batai / minut. Insa daca aceasta frecventa va creste si mai mult si atinge valori si de 180, 200 batai/minut deja aceasta tahicardie va purta denumirea de fibrilatie.

Fibrilatia reprezinta practic un ritm atat de accelerat, ca o frunza care se bate in vant.Adica acele contractii se succed cu atata repeziciune practic 2,3 pana la 4 batai pe o singura secunda, incat nici una din acestea nu mai are cum sa fie eficienta.

Flutter-ul este asemanator cu o fibrilatie doar ca desi ritmul este asemanator de accelerat, totusi aici exista o oarecare frecventa (adica o recurenta segmentata a contractiilor doar ca foarte accelerata si este distinsa chiar si pe EKG de aparitia unor unde suplimentare) denumite undele F.

– Infarctul

Infarct-ul sau zona de necroza a cordului este usor depistabila pe EKG deoarece pe acest parcurs de celule moarte nu va mai circula nici sangele (nu vor mai fi trofiate deoarece nu mai este necesar) dar si conductibilitatea electrica prin acest teritoriu este afectata.

Precedent unui infarct vor fi regasite niste zone de ischemie, adica perioada in care incepe sa slabeasca alimentarea sanguina a cordului si in care acest tesut nu mai este bine trofiat.

Insa infarct-ul pe EKG nu poate fi datat cu precizie (ore, zile) ci cu o aproximatie, adica un infarct recent, unul in antecedente mai indepartate.

Pentru o astfel de datare cu precizie se folosesc o serie de substante sanguine, sau de markeri cardiaci care vor estima perioada de 12 ore, 24, 48 sau chiar de 3,5 zile in urma si ulterior o ecografie (ecografie Doppler preferabil sau un cateterism explorator) pentru determinarea cu precizie a teritoriului afectat.

Teritoriul care a fost afectat (necrozat-unde s-a produs infarct-ul) poate fi desfasurat chiar si pe EKG in functie de unde apar modificarile grafice de pe EKG (infarct anterior, posterior, septal, etc.).

Se poate aproxima tot prin electrocardiograma si suprafata afectata. Din acest motiv a mai aparut un termen, care nu are o foarte mare veridicitate medicala, adica pre-infarct-ul.

EKG-ul nu poate sa prevada sau sa predateze un infarct, deci acest termen este din start eronat, iar cel mai adesea pentru a reduce din spaima pe care o poate provoca un diagnostic de infarct in antecedente se va folosi termenul de pre-infarct.

– Hipertrofia

In cazul unor patologii, organismul are capacitatea de a se adapta prin mecanisme compensatorii. Un astfel de mecanism se poate produce si in cazul cordului. In situatia unor insuficiente de circulatie, a altor organe sau chiar a cordului, acesta va avea tendinta sa suplineasca acestea printr-o marire de volum, denumita hipertrofie.

Aceasta hipertrofie poate sa fie si una congenitala, dobandita din nastere. Aceasta inima marita de volum in ce priveste fibrele musculare (fibrele miocardului) sau marita global de volum (mega-cord) va necesita in speta o necesitate mai mare de sange, care poate sau nu sa fie asigurat.

– Dezechilibrul electrolitic

Electrolitii, sau ionii care se regasesc in sange de tipul: sodiului, potasiului, calciu sau magneziu. Toti acestia sunt foarte importanti in metabolismul intracelular (inclusiv al cordului) si de transportul trans-membranar.

Astfel ca un dezechilibru intre acesti ioni, fie ca vorbim de o carenta de sodiu, sau de un exces de potasiu ori de o serie intreaga de alte modificari al acestui fin balant electrolitic inima va suferi si ea in speta modificari.

Ca si exemplu un exces de potasiu, o valoare foarte crescuta a sa mai ales daca nu este urmata si de o re-echilibrare a sodiului poate produce un stop-cardiac.

– Pericardite

O serie de infectii bacteriene chiar si asupra foitelor de invelis ale inimii vor afecta activitatea sa de contractie dar se va regasi si intr-o modificare a activitatii electrice, fapt care poate fi depistat inca de pe electrocardiograma si tratata din stadiul incipient.

– Buna functionare a unor aparate montate (pace-maker)

Dupa ce se monteaza o serie de instrumente artificiale de corectare tocmai a activitatii electrice a cordului, de a ajuta in generarea, captarea sau reglarea undei electrice cardiace, aparate de tip pace-maker, acestea trebuiesc verificate pentru eficienta.

Adica daca initial au fost depistate niste tulburari de polarizare, depolarizare sau repolarizare si s-a decis montarea unui aparat extern, artificial, pentru a se incerca sistarea unor unde aberante, ulterior prin electrocardiograma se poate analiza eficienta acestor proceduri.

Un procedeu similar se va efectua si in cazul sistarii prin interventii de cardiologie interventionala a unor centri cardiaci aberanti (dupa cum este cazul in sindromul Wolf-Parkinson-White), procedee de stil ablatie.

– Monitorizarea eficientei unui tratament medicamentos

Exista medicamente care au rolul de a regla activitatea electrica sau de contractie a inimii, la care eficienta poate fi depistata tot prin realizarea unei electrocardiograme.

– Protocol pre-si post-operator

Inainte de orice operatie fie ca aceasta implica si o interventie pe cord sau pe sistemul circulator, dar si pe alte sisteme, cat si dupa iesirea din operatie. La acestea se mai adauga si orice consult in sectia de UPU (unitatea primiri urgente) pentru un anumit grad de urgenta.

Pentru acestea se vor practica conform protocolului un EKG pre si post operator pentru a se putea stabili daca exista patologii cardiace ce pot interveni in aceasta operatie chirurgicala.

Starea de sanatate a sistemului cardio-vascular este asadar una esentiala in mentinerea starii de sanatate a intregului organism. ar aceasta stare de sanatate poate fi mentinuta doar daca este diagnosticata timpuriu si eficient.

Diagnosticul cordului intodeauna va incepe cu o electrocardiograma.